• Advertisement
International Motors Group
MIT MOTORS

WRC

Despre sporturi cu sau fara motor
Forum rules
Prin folosirea acestui forum, acceptati regulamentul

Re: WRC

Postby laurmic » 11 Jul 2010, 15:07

Bulgaria, PS 11-12/14: Loeb, tot mai aproape de victorie

Sebastien Loeb îşi menţine avansul în Raliul Bulgariei după primele două probe speciale de duminică, câştigate de Petter Solberg şi Dani Sordo.

Primele două dintre cele patru probe speciale programte duminică în Raliul Bulgariei s-au desfăşurat fără incidente sau surprize majore.

Aflat la adăpostul unui avans de peste 30 de secunde, liderul Sebastien Loeb a preferat să-şi conserve avantajul şi nu a forţat deloc, însă a rămas la 33 de seunde în fata rivalilor săi.

Petter Solberg a câştigat PS 11 şi a dat semne că poate ameninţa locul doi ocupat de Dani Sordo, însă spaniolul a triumfat în PS 12 şi şi-a mărit avansul faţă de norvegian la 6.5 secunde.

Clasamentul general nu a suferit nicio modificare în top 10, Sebastien Ogier rămânând pe locul patru în faţa celor doi piloţi de la BP Ford, Mikko Hirvonen şi Jari Matti Latvala. Aflat pentru prima oară în acest sezon la volanul unui Ford Focus RS WRC, P-G Andersson rămâne pe locul 7, în timp ce Kimi Raikkonen speră să obţină ultimul punct pus în joc, forţând eliminarea diferenţei de 1 minut şi 30 de secunde care îl separă de Henning Solberg.

Finlandezul are de partea sa avantajul unei maşini Cotroen C4 WRC comparativ cu Fordul Fiesta RS de clasa S2000 al lui Solberg, diferenţa dintre cei doi scăzând cu 1 minut şi 17 secunde în această dimineaţă.


Iată clasamentul complet al piloţilor WRC după primele 12 probe speciale.

Loc Pilot Echipa Timp / Diferenta

1 Sebastien Loeb - Citroen WRC - 2:37:50.2
2 Dani Sordo - Citroen WRC - 33.4
3 Petter Solberg - 39.9
4 Sebastien Ogier - Citroen Junior - 2:02.5
4 Mikko Hirvonen - BP Ford - 3:06.1
5 Jari Matti Latvala - BP Ford - 4:09.4
7 P-G Andersson - Stobart Ford - 4:56.8
8 Frigyes Turan - S2000 - 6:18.6
9 Matthew Wilson - Stobart Ford - 8:40.3
10 Henning Solberg - S2000 - 11:41.6

Jurnal
ODO 69000 km
User avatar
laurmic
Senior Member
 
Posts: 4477
Joined: 25 Mar 2009, 10:56
Location: Bucuresti
Model: Ceed SW
Motorizare: 1,6 CRDI

Re: WRC

Postby laurmic » 11 Jul 2010, 22:27

Sebastien Loeb a câştigat detaşat Raliul Bulgariei

Sebastien Loeb a câştigat fără emoţii Raliul Bulgariei după ce a fost lider pe tot parcursul etapei şi a consfinţit astfel dominaţia autoritară a celor de la Citroen.

Bulgaria a debutat în acest weekend în Campionatul Mondial de Raliuri, găzduind totodată prima dintre cele patru etape pe asfalt din acest sezon.

Sebastien Loeb a confirmat din plin statutul de favorit pe acest tip de suprafaţă şi a fost lider pe tot parcursul etapei, impunându-se la final cu aproape 30 de secunde în fata coechipierului său de la Citroen WRC, Dani Sordo, şi îşi consolidează astfel poziţia în clasamentul general.

În ciuda victoriilor obţinute în probele speciale de sâmbătă, Petter Solberg nu l-a putut detrona pe Sordo de pe locul doi şi s-a consolat cu ultima poziţie a podiumului, în timp ce locul patru i-a revenit tot unui pilot Citroen. Sebastien Ogier a ratat însă ocazia să lupte pentru primele trei poziţii după ce a pierdut timp preţios în prima zi de competiţie.

Rivalii de la BP Ford au avut un weekend mediocru şi nu au ieşit cu nimic în evidenţă. Mikko Hirvonen şi Jari Matti Latvala, cei doi piloţi ai echipei de uzină, au terminat doar pe locurile cinci şi şase, la peste trei minute în urma câştigătorului.

Aflat pentru prima oară la volanul unui Ford Focus RS WRC în acest sezon, P-G Andersson a terminat pe locul şapte, în fata ungurului Frigyes Turan, în timp ce ultimele puncte puse în joc au fost acontate de Matthew Wilson şi Henning Solberg.

Kimi Raikkonen a ocupat locul 11 la aproximativ un minut de locul 10 care i-ar fi adus un punct în clasamentul general. Finlandezul a avut un start foarte bun de raliu şi a ocupat iniţial locul patru la general, însă a ieşit din calculul pentru puncte după ce s-a rostogolit cu Citroen C4 WRC vineri seara. Fostul campion mondial al Formulei 1 a încercat să revină în puncte, însă diferenţa prea mare faţă de plutonul fruntaş l-a împiedicat să realizeze acest lucru, în ciuda timpilor competitivi realizaţi sâmbăta şi duminica.

Iată clasamentul final al Raliului Bulgariei:

Loc Pilot Echipa Timp / Diferenta

1 Sebastien Loeb - Citroen WRC - 3:02:39.2
2 Dani Sordo - Citroen WRC - 29.5
3 Petter Solberg - 36.3
4 Sebastien Ogier - Citroen Junior - 1:55.0
4 Mikko Hirvonen - BP Ford - 3:17.8
5 Jari Matti Latvala - BP Ford - 4:28.5
7 P-G Andersson - Stobart Ford - 5:25.2
8 Frigyes Turan - S2000 - 7:04.0
9 Matthew Wilson - Stobart Ford - 9:28.6
10 Henning Solberg - S2000 - 13:06.0
11 Kimi Raikkonen - Citroen Junior - 14:06.4

Jurnal
ODO 69000 km
User avatar
laurmic
Senior Member
 
Posts: 4477
Joined: 25 Mar 2009, 10:56
Location: Bucuresti
Model: Ceed SW
Motorizare: 1,6 CRDI

Advertisement

Re: WRC

Postby laurmic » 12 Jul 2010, 19:33

Rezumatul Raliului Bulgariei în cinci minute

Automarket vă prezintă cele mai importante secvenţe din Raliul Bulgariei, câştigat la pas de Sebastien Loeb.

Sebastien Ogier pierde un minut în prima zi de competiţie || Accidentul lui Kimi Raikkonen


Victorie pentru Petter Solberg într-una dintre probele speciale de sâmbătă || On-board camera cu Sebastien Loeb


Un nou accident pentru Kimi Raikkonen || Sebastien Loeb câştiga fără emoţii ediţia inaugurală a Raliului Bulgariei


Jurnal
ODO 69000 km
User avatar
laurmic
Senior Member
 
Posts: 4477
Joined: 25 Mar 2009, 10:56
Location: Bucuresti
Model: Ceed SW
Motorizare: 1,6 CRDI

Advertisement

Re: WRC

Postby laurmic » 13 Jul 2010, 17:20

WRC ar putea avea o academie de piloţi din 2011

Competiţia Junior WRC ar putea fi transformată anul viitor într-o academie de piloţi în care toţi concurenţii să utilizeze aceeaşi maşină.

Federaţia Internaţională de Automobilism intenţionează să ofere tinerilor piloţi de raliuri şansa de a-şi demonstra calităţile într-o competiţie cu costuri reduse, pentru a minimaliza pe cât posibil importanta resurselor financiare în drumul spre Campionatul Mondial de Raliuri.

Una dintre propuneri vizează înlocuirea completă a competiţiei Junior World Rally Championship (JWRC) cu o academie de piloţi care să fie gestionată de un singur constructor şi un singur furnizor de pneuri.

Surse apropiate forului mondial au dezvăluit că există patru constructori interesaţi să participe în această academie: M-Sport, compania care gestionează programul constructorului Ford în WRC, Ralliart Italy, care furnizează maşinile Mitsubishi Lăncer Evolution Xs din competiţia Pirelli Star Driver, Honda şi Mazda. Competiţia ar urma să se desfăşoare pe şase etape de raliu din Europa, în paralel cu campionatul Mondial de Raliuri.

"Purtam discuţii şi dacă oamenii se hotărăsc se poate întâmpla chiar anul viitor. Am văzut două propuneri foarte interesante. Este posibil să luăm o decizie, dar vorbim despre acest lucru din luna septembrie a anului trecut şi de fiecare dată facem un pas înapoi. Trebuie să muncim mai mult", a declarat Morrie Chandler, preşedintele comisiei de WRC din cadrul FIA.

JWRC este o competiţie completară la Campionatul Mondial de Raliuri înfiinţată în 2001 drept FIA Super 1600 şi redenumita în Junior WRC un an mai târziu. Scopul competiţiei este formarea tinerelor talente, însă vârsta maximă a piloţilor este de 28 de ani. Maşinile utilizate în această competiţie sunt din clasa S1600, au o putere limitată manual şi doar tracţiune faţă. Etapele de JWRC se desfăşoară în paralel cu cele din WRC, piloţii din această categorie ieşind pe traseu după cei din clasa regină.

Via | MaxRally

Jurnal
ODO 69000 km
User avatar
laurmic
Senior Member
 
Posts: 4477
Joined: 25 Mar 2009, 10:56
Location: Bucuresti
Model: Ceed SW
Motorizare: 1,6 CRDI

Advertisement

Re: WRC

Postby laurmic » 16 Jul 2010, 20:36

Raikkonen, foarte aproape de a rămâne la Citroen în 2011

Kimi Raikkonen este pregătit să-şi prelungească contractul cu Citroen Junior pentru sezonul 2011, potrivit unor surse din cadrul Red Bull.

În ciuda numeroaselor speculaţii privind o potenţială revenire în Formula 1 la Renault, viitorul lui Kimi Raikkonen se leagă din ce în ce mai mult de Campionatul Mondial de Raliuri.

Potrivit unor surse multiple citate de publicaţia britanică Autosport, finlandezul este pe cale să-şi pună semnătura pe un nou contract cu Citroen Junior pentru anul viitor, întrucât ambele părţi sunt mulţumite de modul în care s-a desfăşurat parteneriatul în acest an.

"Suntem foarte mulţumiţi de ce a făcut Raikkonen în acest sezon. Este foarte bun pentru brandul Red Bull şi vrem să prelungim înţelegerea pentru anul viitor. Cred că este posibil", a declarat o sursă din cadrul Red Bull pentru Autosport.

Informaţia este sprijinită şi de Olivier Quesnel, şeful Citroen, care este convins că Raikkonen va continua alături de constructorul francez. "Sunt sigur că se va întâmpla. Pentru mine, el este foarte implicat în raliuri şi vrea să aibă succes. Voi fi încântat dacă rămâne. A făcut un an şi trebuie să mai facă unul pentru a fi sigur", a declarat el.

Raikkonen a evitat să dea un răspuns sigur în privinţa viitorului său în sporturile cu motor, însă afirma că ar putea lua o decizie la scurt timp după încheierea Raliului Finlandei de la sfârşitul lunii iulie. "Nu îmi este dor de Formula 1 şi mă bucur de ceea ce fac acum. Nu am decis încă ce voi face anul viitor. Va trebui să decid în curând, poate chiar imediat după Raliul Finlandei", a precizat fostul campion mondial al Formulei 1.

Participarea lui Raikkonen în WRC în sezonul viitor este sprijinită inclusiv de Sebastien Loeb. Sextuplul campion mondial crede că Raikkonen ar pierde tot ce a învăţat în acest an în cazul în care va reveni în Formula 1 şi anticipează că pilotul Citroen Junior va fi mult mai competitiv anul viitor, atât datorită experienţei, cât şi pentru că toţi piloţii vor utiliza maşini noi.

"Ar trebui să rămână, pentru ca în acest an doar învaţă. Nu poate fi competitiv în acest an şi dacă se opreşte atunci a pierdut acest an. Dacă continuă, anul viitor va participa în raliuri pe care le cunoaşte. Are notiţele, le poate modifica şi asta va fi mult mai uşor decât în acest an, când a trebuit să plece de la zero. Va cunoaşte mai bine probele speciale şi poate învăţa multe de pe urmă acestui an, mai ales ca toţi vom schimba maşinile. Sunt sigur că va avea mai multe şanse de succes anul viitor", a precizat francezul.

Via | Autosport | Foto: Red Bull

Jurnal
ODO 69000 km
User avatar
laurmic
Senior Member
 
Posts: 4477
Joined: 25 Mar 2009, 10:56
Location: Bucuresti
Model: Ceed SW
Motorizare: 1,6 CRDI

Advertisement

Re: WRC

Postby mr_wizard » 10 Aug 2010, 07:38

Ford a testat noul Fiesta RS WRC în sudul Franţei

Matthew Wilson şi Henning Solberg au testat săptămâna trecută în sudul Franţei noul Fiesta RS WRC cu care Ford va ataca sezonul 2011 al WRC.


cee'd 5D - 1.6 GSL MT LX Base Abyss Blue+ diverse optionale - comanda 22.02 - serie 02.04 - livrata 23.04.2008 (de Sf. Gheorghe) AG-24-NFS
ODO 96k km +
Image
User avatar
mr_wizard
Senior Member
 
Posts: 3396
Joined: 11 Nov 2008, 07:39
Location: Pitesti
Model: Ceed HB
Motorizare: 1.6 T-Jet

Advertisement

Re: WRC

Postby mr_wizard » 13 Aug 2010, 09:15

Duval a testat Ford Focus RS WRC pentru Raliul Germaniei

Francois Duval efectuează în această săptămână o sesiune de teste pentru Stobart cu Ford Focus RS WRC în pregătirea Raliului Germaniei.


cee'd 5D - 1.6 GSL MT LX Base Abyss Blue+ diverse optionale - comanda 22.02 - serie 02.04 - livrata 23.04.2008 (de Sf. Gheorghe) AG-24-NFS
ODO 96k km +
Image
User avatar
mr_wizard
Senior Member
 
Posts: 3396
Joined: 11 Nov 2008, 07:39
Location: Pitesti
Model: Ceed HB
Motorizare: 1.6 T-Jet

Advertisement

Re: WRC

Postby laurmic » 03 Sep 2010, 08:02

OFICIAL: Pirelli se retrage din WRC

Pirelli a confirmat că nu va mai furniza pneuri în Campionatul Mondial de Raliuri din cauza instabilităţii regulamentului.

Producătorul Pirelli a luat decizia de a se retrage din Campionatul Mondial de Raliuri, urmând să-şi concentreze toate eforturile pe Formula 1.

Compania italiană susţine că a luat această hotărâre prin prisma numeroaselor modificări ale regulamentului în privinţa pneurilor, sugerând astfel că principala nemulţumire este decizia FIA de a renunţa la existenţa unui furnizor unic.

Pirelli a fost unicul furnizor de pneuri din WRC în perioada 2008-2010, însă FIA a decis să ofere posibilitatea oricărui producător să furnizeze cauciucuri în competiţie începând de anul viitor. Pirelli nu a fost de acord cu noul regulament şi a renunţat să mai facă o propunere pentru furnizarea pneurilor, termenul limită expirând miercuri.

"Au existat trei modificări semnificative de regulament în ultimele nouă luni şi este posibil să existe o schimbare şi mai dramatică în 2012. În decembrie am făcut o ofertă pentru a furniza pneuri în WRC pentru încă trei ani, [...] dar aceasta a fost respinsă şi ni s-a oferit o prelungire de un an în aceeaşi termeni ca şi cea pe trei ani. Apoi ni s-a oferit o înţelegere pe un an în noile condiţii (n.r - existenţa mai multor furnizori de pneuri). Am simţit ca acest lucru este inacceptabil. Părăsim sportul cu capul sus după ce am sprijinit competiţia în unele dintre cele mai dificile condiţii economice pe care le-am experimentat vreodată", a declarat Paul Hembery, directorul departamentului de motorsport al Pirelli, pentru publicaţia Autosport.

Decizia celor de la Pirelli vine la numai o zi după ce Michelin a confirmat că doreşte să furnizeze pneuri în Campionatul Mondial de Raliuri începând de anul viitor. Implicit, se speculează că principalul motiv pentru care Pirelli s-a retras din WRC este evitarea unei confruntări directe cu producătorul francez de pneuri.

Pe de altă parte, Pirelli şi-a consolidat activitatea în sporturile cu motor după ce a câştigat contractul pentru furnizarea pneurilor în Formula 1 pentru următoarele trei sezoane, italienii urmând să deţină monopolul asupra cauciucurilor.

Via | Autosport
Jurnal
ODO 69000 km
User avatar
laurmic
Senior Member
 
Posts: 4477
Joined: 25 Mar 2009, 10:56
Location: Bucuresti
Model: Ceed SW
Motorizare: 1,6 CRDI

Advertisement

Re: WRC

Postby laurmic » 03 Sep 2010, 11:28

Clipul de mai jos surprinde cele mai dramatice finaluri din istoria recentă a WRC, printre protagonişti numărându-se Carlos Sainz, Colin McRae, Marcus Gronholm, Tommi Makinen sau Sebastien Loeb.

Jurnal
ODO 69000 km
User avatar
laurmic
Senior Member
 
Posts: 4477
Joined: 25 Mar 2009, 10:56
Location: Bucuresti
Model: Ceed SW
Motorizare: 1,6 CRDI

Advertisement

Re: WRC

Postby laurmic » 12 Sep 2010, 13:07

Sebastien Ogier a câştigat Raliul Japoniei!

Sebastien Ogier a obţinut în Japonia a doua victorie din carieră în WRC după ce l-a învins pe principalul favorit Petter Solberg în ultima zi a competiţiei.


Chiar dacă Sebastien Loeb a fost departe de forma sa obişnuită, Citroen WRC şi-a adjudecat victoria în Raliul Japoniei graţie performantei lui Sebastien Ogier, aflat la primul succes pentru echipa de uzină a constructorului din Hexagon.

Plecat de pe poziţia a doua a clasamentului înainte de cele opt probe speciale de duminică, Ogier a impus imediat ritmul şi a preluat conducerea după PS 20, profitând însă şi de faptul că principalul său rival, Petter Solberg, a avut un amortizor rupt pe care nu l-a putut înlocui, întrucât nu a existat nicio pauză în parcul de service pe parcursul zilei.

Ulterior, francezul s-a menţinut pe primul loc în ultimele şase probe speciale după ce a câştigat şi PS 22 şi PS 25 şi a obţinut a doua victorie din carieră în WRC, după cea realizată în Portugalia.

"Este incredibil, sunt foarte, foarte fericit. Când am ajuns aici mi-am spus că va fi un raliu foarte dificil, pentru că nu-mi plac probele speciale şi sunt pentru prima dată aici. Dar am găsit imediat un ritm bun şi acum am câştigat, aşa că este perfect", a declarat pilotul Citroen WRC.

În schimb, Solberg a ratat ocazia de a obţine prima victorie în WRC după o pauză de cinci ani şi a fost nevoit să se mulţumească doar cu locul doi din cauza problemelor cu amortizorul, după ce a dominat autoritar primele zile ale competiţiei. Mai mult decât atât, participarea sa în raliu a fost în dubiu din cauza unei răceli puternice pe care a contractat-o în noaptea de joi spre vineri.

"Evident, nu m-am gândit că lucrurile vor merge atât de bine după răceală şi febră; m-am simţit teribil la începutul raliului. Maşina a mers foarte bine, dar din păcate am avut această problemă cu amortizorul. Dar sunt foarte fericit", a declarat norvegianul, care a nu a câştigat niciuna dintre probele de duminică.

Jari Matti Latvala a completat podiumul de premiere, în timp ce Dani Sordo a terminat pe locul patru pentru Citroen Junior. Sebastien Loeb a câştigat PS 19, PS 21 şi PS 24, însă nu a putut urca mai sus de locul cinci în clasamentul general. Rezultatul se datorează în bună măsură şi lui Mikko Hirvonen, care a ratat orice şansă la victorie după o problemă la diferenţial în urma căreia a terminat doar pe locul şase.

Clasamentul piloţilor din clasa WRC a fost completat de Henning Solberg (Stobart Ford) şi Federico Villagra (Munchi's Ford), în timp ce Kimi Raikkonen a abandonat în PS 19 în urma unui accident. Finlandezul nu a auzit indicaţiile copilotului său şi derapat într-un viraj mai strâns din cauza vitezei ridicate, fără însă ca cei doi să sufere vreo rană.

Iată clasamentul complet al piloţilor din clasa WRC în Raliul Japoniei:


Loc Pilot Echipa Timp / Diferenta

1 Sebastien Ogier Citroen WRC 3:10:26.4
2 Petter Solberg pilot privat 15.7
3 Jari Matti Latvala BP Ford 26.0
4 Dani Sordo Citroen Junior 35.2
5 Sebastien Loeb Citroen WRC 53.3
6 Mikko Hirvonen BP Ford 1:13.5
7 Henning Solberg Stobart Ford 3:03.1
8 Federico Villagra Munchi's Ford 10:17.9

Jurnal
ODO 69000 km
User avatar
laurmic
Senior Member
 
Posts: 4477
Joined: 25 Mar 2009, 10:56
Location: Bucuresti
Model: Ceed SW
Motorizare: 1,6 CRDI

Advertisement

PreviousNext

Return to Sport

Who is online

Users browsing this forum: CommonCrawl [Bot] and 0 guests

  • Advertisement