Noua generatie Opel Astra va fi lansata in Romania in primavara anului viitor. Tot atunci soseste si noul Opel Meriva, a declarat pentru StiriAuto.ro Constantin Avromescu, Sales, Marketing and Aftersales Director GM SEE pentru Romania. In noiembrie anul acesta urmeaza sa iasa din productie Astra Clasic.
Noul Opel Astra a fost dezvaluit joi, neoficial. Vehiculul adopta aceeasi filozofie de design ca si fratele mai mare, Opel Insignia. Propulsorul de baza este o unitate pe benzina, de 1.4 litri, care produce 90 CP si emite sub 120 grame de CO2 pe kilometru. La aceasta performanta contribuie si tehnologia stop/start. Pentru soferii care vor mai multa putere, Opel ofera o versiune supraalimentata a acestui motor, care dezvolta 180 CP. Fanii motoarelor diesel vor putea opta pentru un propulsor turbo de 1.7 litri, care produce 110 CP.
Hatchback-ul este cu 15 cm mai lung decat versiunea precedenta, poate fi disponibil, optional, cu tractiune integrala iar printre dotarile sale se numara frana de mana controlota electrica, faruri adaptive si sistem de asistare la parcare.
La fel ca si in cazul actualei generatii Opel Astra, mai multe versiuni vor fi disponibile. Opel Astra Sport Tourer va fi mai lunga cu 20 cm decat generatia existenta pe piata, iar versiunea Opel Astra GTC va fi dotata, cel mai probabil, cu un propulsor cu sase cilindri.




