• Advertisement
International Motors Group
MIT MOTORS

Echipele din Formula 1 organizeaza o competitie separata!

Forum rules
Prin folosirea acestui forum, acceptati regulamentul

Echipele din Formula 1 organizeaza o competitie separata!

Postby eldtimer » 19 Jun 2009, 13:46

Ferrari, McLaren, Renault, BMW Sauber, Toyota, Brawn GP, Red Bull Racing si Scuderia Toro Rosso au anuntat oficial ca vor organiza o competitie separata de FIA incepand din 2010.

De Daniel Popescu
Publicat Vineri, 19.06.2009
www.automarket.ro

Comunitatea Formulei 1 este in stare de soc dupa ce nu mai putin de 8 echipe dintre cele 10 prezente pe grila de start au anuntat ca vor fonda o competitie separata de FIA incepand din sezonul viitor, anuntandu-si practic retragerea din ceea ce a devenit un Mare Circ in adevaratul sens al cuvantului.

Reunite sub umbrela Formula One Teams' Association (FOTA), Ferrari, McLaren, Renault, BMW Sauber, Toyota, Brawn, Red Bull Racing si Scuderia Toro Rosso au organizat joi noapte o intalnire la fabrica echipei Renault de la Enstone (Marea Britanie), pentru a lua o decizie finala in privinta ultimei oferte formulate de FIA pe tema regulamentului tehnic din sezonul 2010.

La scurt timp dupa finalizarea intalnirii, FOTA a emis un comunicat de presa prin care isi exprima frustrarea fata de tentativa FIA a dezbina echipele si, in acelasi timp, anunta ca nu va renunta la conditiile puse initial pentru inscrierea in sezonul 2010.

Prin urmare, echipele sustin ca singura metoda de a rezolva conflictul este crearea unei competitii proprii, total separata de FIA.

"Echipele nu pot continua sa compromita valorile fundamentale ale sportului si au refuzat sa renunte la conditiile originale pentru inscrierea in sezonul 2010 al Campionatului Mondial".

"Prin urmare, aceste echipe nu au alta alternativa decat sa inceapa pregatirile pentru un nou campionat care sa reflecte valorile participantilor sai si a partenerilor. Competitia va avea o guvernare transparenta, un singur set de reguli, va incuraja mai multe echipe sa se alature si va asculta dorintele fanilor, inclusiv prin scaderea preturilor pentru spectatorii din intreaga lume, pentru parteneri si alti importanti actionari".

"Cei mai buni piloti, starurile, brandurile, sponsorii, promoterii si companiile care au fost asociate cu cel mai inalt nivel al sporturilor cu motor vor face parte din aceasta noua competitie", se precizeaza in comunicatul de presa al echipelor din Formula 1.

Astfel, singurele echipe prezente in acest moment pe grila de start care vor continua sa participe in Formula 1 si in 2010 sunt Williams si Force India, intrucat cele doua s-au inscris neconditionat prin prisma contractelor pe care le au cu FIA si partenerii financiari.

Anuntul socant facut in aceasta noapte de FOTA a venit in contextul in care termenul limita impus de FIA pentru ca echipele sa renunte la conditiile initiale de participare in sezonul viitor expira vineri, 19 iunie.

In contextul anuntului facut de FOTA, singura incertitudine este legata de situatia echipelor Ferrari, Red Bull Racing si Scuderia Toro Rosso. FIA sustine ca toate cele trei echipe au garantat prezenta in Formula 1 pentru sezonul 2010 printr-un contract semnat cu FIA si Bernie Ecclestone. Pe de alta parte, cele trei echipe sustin ca aceasta intelegere a fost anulata dupa ce FIA a decis sa modifice unilateral regulamentul tehnic pentru sezonul 2010, fara consultarea acestora.

In cazul in care FIA va mentine Ferrari, Red Bull Racing si Toro Rosso pe lista echipelor inscrise in sezonul 2010, este foarte probabil ca acestea sa actioneze forul mondial in justitie.

Refuzul de a renunta la conditii va duce la eliminarea celor 8 echipe de pe lista echipelor acceptate de FIA in sezonul urmator, probabil cu exceptiile mentionate mai sus. Sperantele pentru realizarea unui compromis intre constructori si FIA au parut sa fie destul de ridicate joi, dupa ce Max Mosley a facut cateva concesii in privinta regulamentului tehnic.

Cu toate acestea, interesul presedintelui FIA de a nu renunta la implementarea unui buget maxim a trezit nemultumirea echipelor, care nu sunt de acord cu un astfel de concept. De asemenea, Mosley a solicitat echipelor sa semneze prelungirea Acordului Concorde din 1998, in contextul in care echipele au dorit anumite modificari esentiale la aceasta intelegere.

Echipele au explicat cu lux de amanunte motivele care au dus la o ruptura aparent iremediabila de Federatia Internationala de Automobilism, sustinand ca au reusit sa reduca substantial costurile de participare in competitie.

"De la formarea FOTA in luna septembrie a anului trecut, echipele au lucrat impreuna si s-au angajat in discutii cu FIA si detinatorul drepturilor comerciale pentru a dezvolta si a imbunatati sportul", se mai precizeaza in comunicatul de presa al FOTA.

"Criza mondiala fara precendent a dus inevitabil la numeroase provocari pentru comunitatea Formulei 1. FOTA este mandra ca a realizat cele mai substantiale masuri pentru reducerea costurilor din intreaga istorie a sportului nostru. Constructorii au oferit asistenta pentru echipele independente, iar unele dintre ele probabil ca nu ar fi astazi in acest sport fara initiativele FOTA. De asemenea, echipele FOTA au convenit sa reduca voluntar costurile pentru a oferi un model sustenabil pentru viitor. In urma acestor eforturi, toate echipele au confirmat Federatiei Internationale de Automobilism si detinatorului drepturilor comerciale ca doresc sa garanteze participarea in Formula 1 pana in 2012".

De asemenea, echipele au lansat un atac fara precedent la adresa forului prezidat de Max Mosley si asupra lui Bernie Ecclestone, detinatorul drepturilor comerciale ale competitiei, ultimul fiind acuzat ca nu a transferat echipelor sumele de bani garabtate din contract pentru drepturile TV.

"FIA si detinatorul drepturilor comerciale au dus o campanie pentru divizarea FOTA. Dorintele celor mai multe echipe sunt ignorate. Mai mult decat atat, sute de milioane de dolari au fost retinute de la echipe de detinatorul drepturilor comerciale, inca din sezonul 2006. In ciuda acestui mediu, FOTA a cautat intotdeauna un compromis".

Pana in acest moment, FIA nu a avut nicio reactie la anuntul facut de echipele FOTA, insa este de asteptat ca forul mondial sa nominalizeze alte cateva noi echipe pe lista participantilor in sezonul 2010. Max Mosley va fi prezent vineri la Silverstone, gazda Marelui Premiu al Marii Britaniidin acest weekend, insa este putin probabil ca cele doua parti sa mai poarte negocieri pe tema sezonului urmator.

Vestea socanta transmisa astazi de FOTA va pune cu suiguranta in umbra Marele Premiu al Marii Britanii din acest weekend.
cee'd 1.4 GSL; OIL BLUE; ODO 60.000+ km
Poze mai vechi cu "samanta" mea

"Cand cineva impartaseste ceva de valoare cu tine, si tu ai numai de castigat, e obligatia ta morala de a o impartasi si altora." ;
User avatar
eldtimer
 
Posts: 245
Joined: 18 Feb 2009, 11:29
Location: Mioveni/Brasov
Model: Ceed HB
Motorizare: 1.4

Re: Echipele din Formula 1 organizeaza o competitie separata!

Postby Devilson » 24 Jun 2009, 20:01

Formula 1: FIA s-a inteles cu echipele care puneau la cale un campionat paralel

Federatia Internationala de Automobilism (FIA) si Asociatia Echipelor din Formula 1 (FOTA) au anuntat astazi ca au ajuns la un acord, iar echipele nu vor organiza un campionat paralel in 2010, informeaza AFP.

"Nu va fi o separare, iar in 2010 se va organiza un singur campionat. Am ajuns la un acord in privinta reducerii costurilor", a afirmat presedintele FIA, Max Mosley, care a anuntat ca nu va mai candida pentru un nou mandat, citeaza NewsIn.

FOTA si FIA au fost in conflict timp de mai multe saptamani, deoarece mai multe echipe s-au opus noului regulament, care prevedea ca bugetul anual sa fie limitat la 40 de milioane de lire sterline.

Cele mai puternice echipe, in frunte cu Ferrari, au amenintat ca se pot retrage din campionat pentru a organiza o competitia paralela in cazul in care nu se ajungea la un compromis.

www.9am.ro
Cum spun stramosii nostri latini:
Non importa la carosseria - motori e tutti.. :D
J.B.
User avatar
Devilson
Senior Member
 
Posts: 3495
Joined: 10 Nov 2008, 22:33
Location: Bucuresti
Model: Ceed HB
Motorizare: rocket

Advertisement


Return to Auto

 


  • { RELATED_TOPICS }
    Replies
    Views
    Last post

Who is online

Users browsing this forum: Baidu [Spider], bestiuta, CommonCrawl [Bot], Google [Bot] and 3 guests

  • Advertisement